Ce face echipa de Conveneri?
În cadrul oricărui eveniment, în special într-un spațiu competitiv, ne așteptăm și avem nevoie atât de facilități (apă, mâncare, cazare, transport etc.) cât și de materiale care să ne permită să ne desfășurăm activitatea la maximul posibil nouă. Pentru a putea creea un mediu propice dezvoltării de idei, dezbateri și discuție, este nevoie de o organizare foarte bine pusă la punct. Membrii echipei de organizare, numiți “Conveners” se ocupă de absolut orice aspect logistic al organizării competiției: de la a invita membrii celorlalte echipe până la a recruta voluntari și a asigura cazarea participanților, totul se planifică atenție. Echipa care face posibil FNDA 2019 este compusă din 3 reprezentanți ARDOR Muntenia: Adrian Mălăieș-Popescu, Alexandru Dănescu și Cătălina Tatu. 

Adrian Mălăieș-Popescu

Fac dezbateri din 2007, când m-am alăturat clubului de dezbateri al Colegiului Național ”Emanuil Gojdu” din Oradea – coordonat și atunci, dar și în prezent de doamna profesoară Lilian Sonea. M-am mutat la București, m-am alăturat echipei ARDOR Muntenia și nu am mai plecat. Actualmente sunt director executiv al asociației, trainer senior de dezbateri pentru adulți, dar mai ales instructor al clubului LDC, de la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”, București. Sunt onorat să fiu convener la al doilea FNDA in ARDOR Muntenia, după cel din 2013 și mândru să fac parte din această comunitate dinamică.

Cătălina Tatu

M-am alăturat mișcării de debate în clasa a zecea, adică acum 4 ani, și de atunci am participat cu mare plăcere la diverse competiții, atât ca debater, cât și ca membru în echipa de organizare. Sunt recunoscătoare pentru toate avantajele pe care practicarea dezbaterilor le-a adus în viața mea, și de aceea încerc să ajut pe cât mai mult posibil comunitatea de debateri. Și ce ocazie mai bună să fac asta dacă nu FNDA 2019?

Alexandru Dănescu

Sunt în comunitatea de dezbateri de la sfârșitul anului 2015, iar de atunci am reușit să mă implic în toate modurile accesibile unui elev. Am jucat WS și BP, am fost în lotul național în 2018, am fost voluntar și organizator la competiții în ARDOR Muntenia. Probabil îmi mai rămâne să fiu trainer și CA. Până atunci, mă mulțumesc cu rolul de Junior Convener la FNDA, cea mai importantă competiție de dezbateri din țară.